Am avut extraordinara şansă să fiu invitat şi să particip la un atelier de psihoterapie corporală bazată pe mindfulness: Dragoste și sexualitate – lucrul cu energiile vitale, susținut de prof. univ. dr. Amara Renate Eckert şi de prof. Gerhard Fichtner.
A fost un weekend prelungit în care am învăţat despre iubire. Un weekend în care am întâlnit doi profesori care predau iubirea; în special iubirea sănătoasă de sine, pentru că numai atunci când te iubeşti pe tine aşa cum eşti, şi cu calităţile, dar şi cu limitele tale, numai atunci poţi să le oferi iubire şi celor din jurul tău într-un mod care să fie acceptat şi apreciat. Să nu mă înţelegeţi greşit. Ei nu predau explicit iubirea, ci sunt îndrumători care te ajută să-ţi îmbunătăţeşti contactul cu tine şi cu energia ta vitală. Dar spune-mi tu, ce altă energie ar putea fi mai importantă şi mai valoroasă decât iubirea, pentru că eu unul nu pot să mă gândesc la o alta.
Sorina Dumitrache, cea care a organizat acest atelier, îmi spunea înainte de eveniment că-i admiră foarte mult pe aceşti oameni. Recunosc, mie mi se părea că exagerează puţin. O cunoşteam pe Amara ECKERT de la nişte conferinţe anterioare organizate de Institutul SPER, o admiram pentru vitalitatea, energia şi experienţa pe care le vedeam întruchipate în ea, dar legătura noastră se limitase la audierea unor prelegeri de la conferinţă. Weekendul acesta, însă, am avut ocazia să lucrăm direct şi, mai ales, am avut ocazia s-o văd alături de partenerul ei Gerhard FICHTNER. Spun partener pentru că nu ştiu dacă sunt căsătoriţi oficial; energia dintre ei, însă, care e aproape palpabilă, transmite un tip de căldură, dragoste şi înţelegere reciprocă ce transcende cu mult orice act oficial care-ar putea fi emis şi parafat de vreo entitate pământeană. Iar acum, împărtăşesc şi eu sentimentele deosebite faţă de aceşti mentori despre care îmi povestea Sorina înainte.
De obicei, eu am o uşoară reţinere atunci când mă adresez unor persoane pe care le percep ca fiind superioare, aşa cum sunt profesorii, dar cu Amara şi cu Gerd acest lucru nu a mai fost valabil, mi-a fost foarte uşor să comunic cu ei şi să creăm o legătură de la suflet la suflet. M-au făcut să am foarte multă încredere (şi în ei, şi în mine) şi să îmi dau voie să mă exprim deplin, fără teama de a fi judecat sau evaluat, încrezător că pot să fac faţă oricăror lucruri pe care le-aş fi putut descoperi.
S-a lucrat individual, în perechi şi în grup. Am exprimat, am împărtăşit, ne-am conectat – la noi înşine şi unii cu alţii –, am râs, am plâns, ne-am făcut auzite vocile şi ne-am ascultat sufletul – nouă înşine şi unii altora –, ne-am mişcat şi am stat imobili, am dansat căutându-ne propriul ritm şi forma de expresie care să ne caracterizeze cel mai bine, ne-am apropiat mai mult de noi înşine şi unii de alţii, am mai crescut puţin şi am descoperit surse suplimentare de iubire – pentru noi înşine şi pentru alţii.
Nu pot să spun cum a fost pentru ceilalţi, atât din pricina confidenţialităţii experienţelor, cât şi a faptului că nu pot şti cu exactitate care au fost emoţiile şi trăirile lor, dar pot spune despre experienţa mea. Am ajuns la atelier cu curiozitate. Mi-am formulat chiar în timpul atelierului ca obiectiv să-mi găsesc vocea interioară (care nu, nu este aceeaşi cu vocea „scrisă”). Am avut două zile să explorez şi să (mă) caut. Iar la finalul lor pot spune c-am început să-mi găsesc vocea, descoperind în acelaşi timp, sau redescoperind, foarte multe lucruri despre mine. Procesul nu s-a încheiat încă, dar, la fel ca fiecare călătorie, şi aceasta începe tot cu primul pas.
P.S. Am început prin a spune că am avut şansa de a fi invitat la acest atelier. Continui acum prin a spune că uneori nu e suficient să-ţi ofere cineva o şansă, ci e necesar să contribui şi tu la acest lucru, să faci ca Universul să lucreze pentru tine. Iar Universul chiar poate conspira şi în avantajul tău, nu doar împotrivă; nu e nevoie decât să-l ajuţi şi tu puţin. Înainte de atelier, mi-am dorit foarte mult o sesiune particulară cu Amara Eckert şi m-am asigurat că obţin o programare. Iar în timpul acestei sesiuni, după cele două zile de lucru profund şi intens de la atelier, cele încă aproape două ore cu Amara au completat experienţa, au integrat-o, m-au făcut să mă descopăr într-un mod neaşteptat şi plenar (ştiu că e posibil să sune un pic cam pompos, dar chiar a fost o experienţă completă, deplină).
P.P.S. Zilele trecute, mă întreba cineva ce se întâmplă cu iubirea după ce cuplul depăşeşte faza de îndrăgostire de la începutul unei relaţii, cu fluturi în stomac şi capete în nori, atunci când realitatea dă buzna în relaţie. I-am spus atunci că rămâne dragostea matură şi plină de respect. Acum ştiu acest lucru.
P.P.P.S. M-am îndrăgostit. De psihoterapia corporală. Şi intenţionez să transform acest sentiment într-o dragoste care să dureze!
Unu plus unu egal doi. Uneori. Alteori, matematica e dată peste cap, pentru că unu plus una este egal cu noi, iar din această combinaţie mai pot rezulta şi alţii: unul, doi sau mai mulţi – e bine să nu fie prea mulţi însă, pentru că atunci va trebui să vorbim despre psihologia grupurilor mici, ceea ce este o cu totul altă discuţie (ceva mai colorată, poate, dar nu neapărat). În cazul de faţă însă, atunci când rezultatul e doi, vorbim de obicei despre un cuplu, iar atunci când e mai mare de trei, vorbim despre o familie. (Pentru a evita discuţiile, e de specificat că există şi cazuri în care doi poate însemna totuşi o familie: o mamă necăsătorită cu un copil, de exemplu.)
