Atunci când psihoterapeutul poate să atingă… cele mai profunde unghere ale sufletului

Am avut extraordinara şansă să fiu invitat şi să particip la un atelier de psihoterapie corporală bazată pe mindfulness: Dragoste și sexualitate – lucrul cu energiile vitale, susținut de prof. univ. dr. Amara Renate Eckert şi de prof. Gerhard Fichtner.

A fost un weekend prelungit în care am învăţat despre iubire. Un weekend în care am întâlnit doi profesori care predau iubirea; în special iubirea sănătoasă de sine, pentru că numai atunci când te iubeşti pe tine aşa cum eşti, şi cu calităţile, dar şi cu limitele tale, numai atunci poţi să le oferi iubire şi celor din jurul tău într-un mod care să fie acceptat şi apreciat. Să nu mă înţelegeţi greşit. Ei nu predau explicit iubirea, ci sunt îndrumători care te ajută să-ţi îmbunătăţeşti contactul cu tine şi cu energia ta vitală. Dar spune-mi tu, ce altă energie ar putea fi mai importantă şi mai valoroasă decât iubirea, pentru că eu unul nu pot să mă gândesc la o alta.grup

Sorina Dumitrache, cea care a organizat acest atelier, îmi spunea înainte de eveniment că-i admiră foarte mult pe aceşti oameni. Recunosc, mie mi se părea că exagerează puţin. O cunoşteam pe Amara ECKERT de la nişte conferinţe anterioare organizate de Institutul SPER, o admiram pentru vitalitatea, energia şi experienţa pe care le vedeam întruchipate în ea, dar legătura noastră se limitase la audierea unor prelegeri de la conferinţă. Weekendul acesta, însă, am avut ocazia să lucrăm direct şi, mai ales, am avut ocazia s-o văd alături de partenerul ei Gerhard FICHTNER. Spun partener pentru că nu ştiu dacă sunt căsătoriţi oficial; energia dintre ei, însă, care e aproape palpabilă, transmite un tip de căldură, dragoste şi înţelegere reciprocă ce transcende cu mult orice act oficial care-ar putea fi emis şi parafat de vreo entitate pământeană. Iar acum, împărtăşesc şi eu sentimentele deosebite faţă de aceşti mentori despre care îmi povestea Sorina înainte.

De obicei, eu am o uşoară reţinere atunci când mă adresez unor persoane pe care le percep ca fiind superioare, aşa cum sunt profesorii, dar cu Amara şi cu Gerd acest lucru nu a mai fost valabil, mi-a fost foarte uşor să comunic cu ei şi să creăm o legătură de la suflet la suflet. M-au făcut să am foarte multă încredere (şi în ei, şi în mine) şi să îmi dau voie să mă exprim deplin, fără teama de a fi judecat sau evaluat, încrezător că pot să fac faţă oricăror lucruri pe care le-aş fi putut descoperi.

S-a lucrat individual, în perechi şi în grup. Am exprimat, am împărtăşit, ne-am conectat – la noi înşine şi unii cu alţii –, am râs, am plâns, ne-am făcut auzite vocile şi ne-am ascultat sufletul – nouă înşine şi unii altora –, ne-am mişcat şi am stat imobili, am dansat căutându-ne propriul ritm şi forma de expresie care să ne caracterizeze cel mai bine, ne-am apropiat mai mult de noi înşine şi unii de alţii, am mai crescut puţin şi am descoperit surse suplimentare de iubire – pentru noi înşine şi pentru alţii.

Nu pot să spun cum a fost pentru ceilalţi, atât din pricina confidenţialităţii experienţelor, cât şi a faptului că nu pot şti cu exactitate care au fost emoţiile şi trăirile lor, dar pot spune despre experienţa mea. Am ajuns la atelier cu curiozitate. Mi-am formulat chiar în timpul atelierului ca obiectiv să-mi găsesc vocea interioară (care nu, nu este aceeaşi cu vocea „scrisă”). Am avut două zile să explorez şi să (mă) caut. Iar la finalul lor pot spune c-am început să-mi găsesc vocea, descoperind în acelaşi timp, sau redescoperind, foarte multe lucruri despre mine. Procesul nu s-a încheiat încă, dar, la fel ca fiecare călătorie, şi aceasta începe tot cu primul pas.

P.S. Am început prin a spune că am avut şansa de a fi invitat la acest atelier. Continui acum prin a spune că uneori nu e suficient să-ţi ofere cineva o şansă, ci e necesar să contribui şi tu la acest lucru, să faci ca Universul să lucreze pentru tine. Iar Universul chiar poate conspira şi în avantajul tău, nu doar împotrivă; nu e nevoie decât să-l ajuţi şi tu puţin. Înainte de atelier, mi-am dorit foarte mult o sesiune particulară cu Amara Eckert şi m-am asigurat că obţin o programare. Iar în timpul acestei sesiuni, după cele două zile de lucru profund şi intens de la atelier, cele încă aproape două ore cu Amara au completat experienţa, au integrat-o, m-au făcut să mă descopăr într-un mod neaşteptat şi plenar (ştiu că e posibil să sune un pic cam pompos, dar chiar a fost o experienţă completă, deplină).

P.P.S. Zilele trecute, mă întreba cineva ce se întâmplă cu iubirea după ce cuplul depăşeşte faza de îndrăgostire de la începutul unei relaţii, cu fluturi în stomac şi capete în nori, atunci când realitatea dă buzna în relaţie. I-am spus atunci că rămâne dragostea matură şi plină de respect. Acum ştiu acest lucru.

P.P.P.S.  M-am îndrăgostit. De psihoterapia corporală. Şi intenţionez să transform acest sentiment într-o dragoste care să dureze!

Înapoi la trupurile noastre răzleţite*

Accesarea echilibrului psihologic pornind de la conştientizarea corporală

Trăim într-o lume în care, mai mult ca oricând, este promovată imaginea unui corp ideal. Televiziunea, filmul, publicitatea prezintă o imagine fotoshopată (iată, se inventează chiar şi cuvinte noi pentru a descrie pervertirea realităţii la un ideal greu sau imposibil de atins), o imagine ideală nu numai a corpului, care trebuie să fie perfect până la ultimul por al pielii, ci a tuturor lucrurilor din jurul nostru (vezi pozele în care realitatea este mai frumoasă decât… în realitate). O lume în care corpul a devenit un obiect asupra căruia sunt îndreptate diverse acţiuni, un obiect de care ne-am detaşat, care nu ne mai aparţine, faţă de care ne-am îndepărtat şi cu care avem o relaţie distantă, indiferentă şi rece. Fugim de corpurile noastre, ne-am rătăcit în lume şi orbecăim prin ea, lăsând-o să ne conducă aşa cum dictează utima modă.

Continue reading “Înapoi la trupurile noastre răzleţite*” »

În căutarea spiritului de sărbătoare

Pentru cei la care Moş Crăciun nu a mai ajuns

In cautarea CraciunuluiLuminiţe, brazi, globuri, beteală, sclipici, poleială, cadouri, bucurie… şi, opţional şi preferabil, un pic de zăpadă şi un pic de magie. Aceasta ar fi o enumerare (succintă) care ar putea descrie luna decembrie. Luna în care toată lumea ar trebui să fie fericită şi totul ar trebui să fie ideal…

Ce e de făcut însă atunci când nu mai vine Crăciunul? Ce te faci atunci când Peter Pan greşeşte la număratul stelelor, nu mai face la dreapta după cea de-a doua stea şi nu mai ajunge în Ţara de Nicăieri, la Wendy şi la toţi băieţii pierduţi – cei pe care alţii i-au abandonat (să nu-mi spună nimeni că i-au pierdut din greşeală şi că nu au dorit – conştient, subconştient sau inconştient – să scape de ei), iar el i-a transformat în familia sa.

Continue reading “În căutarea spiritului de sărbătoare” »

Deţin fiu homosexual. Solicit repararea!

Poate fi vindecată homosexualitatea?

Un cuplu, pur şi simplu

Există mulţi psihologi, medici generalişti şi psihiatri, care s-au confruntat cu o astfel de solicitare. Uneori, mai rar, ar putea să difere genul, iar părinţii – cel mai adesea mama – să vină cu inculpatul (sau cu inculpata) la cabinet, ca să-i fie scoşi gărgăunii din cap:

– Nu-ş’ ce l-a apucat dom’ doctor. Zice că lui îi plac băieţii. Eu nu concep aşa ceva. Lucrul ăsta nu poate întâmpla în familia noastră. Spuneţi-mi cum facem să-i scoatem prostiile astea din cap?

Continue reading “Deţin fiu homosexual. Solicit repararea!” »

Frumuseţea oamenilor de dincolo de gen (transgender)

Ziua în care m-am lepădat de încă o prejudecată

TRANSformÎnainte de a vă povesti despre revelaţiile pe care le-am avut ieri şi despre felul în care mi-au influenţat acestea perspectiva pe care o aveam cu privire la nişte oameni, e necesar să fac două mărturisiri. Prima se referă la faptul că, până ieri, eu credeam că am o prejudecată cu privire la persoanele transgender. Nu ştiam cum să mă raportez la acestea şi spuneam că nu pot să le înţeleg. Şi-acum vine ce-a de-a doua mărturisire: eu nu aveam, de fapt, chiar o prejudecată, ci era mai curând manifestarea mentală a lipsei contactului concret cu astfel de persoane şi teama de necunoscut şi de a nu reacţiona şi acţiona inadecvat faţă de acestea. Din fericire pentru mine, nu-mi place să pun etichete, aşa că am venit la întâlnire cu o deschidere totală – mentală, intelectuală şi emoţională –, doar pentru a descoperi, de fapt, că nu am o prejudecată, aşa că, în realitate, cea de care m-am lepădat a fost ideea că aş avea o prejudecată.

Continue reading “Frumuseţea oamenilor de dincolo de gen (transgender)” »

Gabriela, protectoarea copiilor

Psihologul care are grijă de cei ce nu pot (încă) să aibă grijă de ei înşişiGabriela Marc

Weekendul acesta am început o nouă formare, pe care mi-o doream demult şi pe care nu am reuşit s-o fac până acum, din varii motive, unul dintre cele mai importante fiind oferta deficitară de astfel de formări în peisajul psihologiei româneşti. Se pare că informaţiile psihologice despre sex sunt ubicue, însă, în prezent, pentru că, imediat după ce am terminat de tradus o carte despre mituri sexuale care va apărea în curând la Editura Trei, am primit de la Institutul Sper şi această ofertă de formare în psihosexologie, care se pare că a venit în momentul cel mai oportun.

Formarea constă dintr-o serie de ateliere care se vor desfăşura pe parcursul unui an. Şi această serie de ateliere a fost iniţiată de psih. drd. Gabriela Marc cu două ateliere extrem de interesante şi de provocatoare: „Dezvoltarea psihosexuală a copilului şi adolescentului” şi ”Abuzul sexual la copii. Evaluare clinică şi intervenţie psihoterapeutică”.

Continue reading “Gabriela, protectoarea copiilor” »

Muzică pentru chakre, alin(t)are pentru suflet

Meditaţie cu bolurile tibetaneMuzică pentru chakre, alin(t)are pentru suflet

Săptămâna trecută am primit invitaţia de a participa la o meditaţie cu boluri tibetane. Nu mai auzisem până atunci de acest lucru şi, deşi eram uşor sceptic, eram şi curios să văd cum e, pentru că mă atrag chestiunile spirituale, mai ales atunci când nu promit lucruri ireale, irealizabile şi transcendenţă la minut.

Deşi eram foarte ocupat, întâmplarea şi factorii externi (karma probabil) m-au împins puţin de la spate şi am reuşit să-mi fac timp (aceasta fiind, în mod cert, dharma) şi să ajung la un eveniment deosebit şi la întâlnirea cu un om extraordinar.

Continue reading “Muzică pentru chakre, alin(t)are pentru suflet” »

De la „experienţa de râpă” la „psihoterapia alpinistului”, sub semnul triunghiului. Impresii de la Conferinţă

De la „experienţa de râpă” la „psihoterapia alpinistului”, sub semnul triunghiului. Impresii de la ConferinţăAşa cum deja v-am spus, weekend-ul trecut, 28-29.03.2015, a avut loc cea de-a VI-a ediţie a Conferinţei de Psihoterapie Experienţială şi Dezvoltare Personală Unificatoare. Tematica ediţiei de anul acesta au fost Terapiile creativ-expresive şi dezvoltarea personală unificatoare.

Continue reading “De la „experienţa de râpă” la „psihoterapia alpinistului”, sub semnul triunghiului. Impresii de la Conferinţă” »

Cum am (re)descoperit spiritul Sărbătorilor de iarnă

Părinţi, copii şi o întorsătură de situaţii

Cum am (re)descoperit spiritul Sărbătorilor de iarnă3 2 1

Anul trecut hotărâsem că nu mai există moş Crăciun şi că voi ignora Crăciunul şi Sărbătorile de iarnă, cu toată pleiada lor de pregătiri, globuleţe, steluţe, ghirlande, beteală, luminiţe, pom de iarnă, cadouri, cununiţe la intrare, vâsc, colinde şi alte obiceiuri de ur(l)at, dulciuri, cozonaci, „porcării”, salata boeuf, piftie şi sarmale, petreceri şi băutură şi multe altele care nu-mi mai vin acum în minte.

Continue reading “Cum am (re)descoperit spiritul Sărbătorilor de iarnă” »

Pictură, film, dans şi fractali: modalităţi diferite de acces către suflet (2)

Pictură, film, dans şi fractali: modalităţi diferite de acces către suflet (2)Aşa cum v-am promis, iată şi impresiile de la celelalte două ateliere.

Invitaţie la dans: (Te) accepţi?
Trainer: psiholog Flavia CARDAŞ

Sunet. Slab ca o şoaptă. Simţi o vibraţie interioară uşoară. În degetul mare de la picior. Îl mişti. Îl simţi. Îl conştientizezi. Degetul mare de la picior există. Vibraţia uşoară se extinde fremătătoare şi spre celelalte degete şi spre toată talpa piciorului. Se transformă încet-încet în ritm. Talpa tresaltă sub impulsul generat de accentuarea periodică a tempoului.

Continue reading “Pictură, film, dans şi fractali: modalităţi diferite de acces către suflet (2)” »