„Draga mea, scumpa mea, iubita mea,
Îmi pare foarte rău că îţi fac asta. Nici nu ştiu ce să îţi spun şi am ochii plini de lacrimi. Îmi pare atât de rău că te las, că trebuie să te las. Îmi pare enorm de rău că trebuie să fac asta. Viaţa mea parcă nu mai are niciun rost. M-am gândit mult la mine, la tine, la noi şi nu mai am puterea să fac nimic. Ştiu că m-ai tot întrebat ce am păţit, ai văzut că parcă nu mai sunt eu cel care eram înainte. Şi ai dreptate, viaţa mea nu mai e la fel. Sunt multe probleme peste care nu pot să trec. Multe regrete cu care nu mai pot să trăiesc. Ieri, când te-am văzut aşa fericită şi zâmbitoare, mi-am zis că a venit momentul, că aşa vreau să te păstrez în sufletul meu: zâmbitoare, cu râsul tău cristalin. Mult prea multe probleme cu care nu mă mai descurc. M-am tot gândit cum să fac, dar nu am găsit absolut nicio soluţie. […]
